Sănătate pentru toata familia

Spread the love

Toată înţelepciunea din moşi-strămoşi, a românilor, dar şi a altora, în materie de vindecare cu plante, este adusă în casele noastre de Victor Duţă, prin intermediul volumului „Puterea tămăduitoare a plantelor”, apărut la editura CNI Coresi.

medicinal-plantsFarmacia pământului pe care ne-am născut noi, părinţii noştri, moşii şi strămoşii noştri, aceasta poate fi cea mai eficientă cale spre sănătate. Nu numai că sunt eficiente, sunt incredibil de ieftine – plantele tămăduitoare nu vindecă o maladie pentru a ne îmbolnăvi de altele. Atunci când femeile românce vindecau cu plante, de cancer nu auzise nimeni.

Autorul recomandă, de exemplu, pentru calităţile lor afrodisiace, fitoterapie cu busuioc de câmp, asudul calului, morcovi de câmp (se foloseşte inflorescenţa), ţelină (rădăcina), dumbeţ, bujorei, priboi, schinduf.

Alcoolismul se poate trata cu brădişor, ardei iute, coacăz negru, cătină albă, măceş, afirmă Victor Duţă în volumul „Puterea tămăduitoare a plantelor” apărut de curând la editura CNI Coresi. Duţă atestă că poate fi făcută o cură de dezintoxicare cu ceai de măceş, cură pe care bolnavul o ţină până la completa vindecare. Cura de dezintoxicare poate fi desfăşurată cu ceai de cătină albă, cu tinctură de ardei iute or ceai de coacăz negru.

Vi se întâmplă să vi se facă rău şi să ameţiţi şi nu pare să existe remedii? Victor Duţă, în volumul „Puterea tămăduitoare a plantelor”, apărut de curând la editura CNI Coresi, identifică drept cauze ale acestor tulburări boli ale vaselor sangvine (ateroscleroză, hipertensiune), cât şi a hipertensiunii propriu-zise, dereglări ale funcţionării creierului, în cazul migrenelor şi a sclerozei vaselor sangvine cerebrale, ca efect al acţiunii unor toxine, ca rău de mare s.a.m.d. Duţă ofertă, în volumul „Puterea tămăduitoare a plantelor”, remedii la asemenea suferinţe, prin tratamente cu ceaiuri din anumite plante (anason, măghiran, mentă dulce, levănţică şi muşeţel mare. aloe-vera-plant-healing-properties

Diagnosticată clinic prin paloare, astenie, ameţeli, tulburări trofice, anemia apare în special ca urmare a scăderii numărului de globule roşii sau a conţinutului lor în hemoglobină. Producerea anemiei are la bază pierderi de sânge, ca urmare a unor henoragii interne sau externe sau a unor boli cronice, cu distrugerea masivă de globule roşii. Este important de menţionat că anemia poate fi produsă şi din cauza lipsei din organism a fierului şi a vitaminelor. Pentru tratarea cu succes a tulburării, Victor Duţă recomandă, în volumul său „Puterea tămăduitoare a plantelor”, apărută de curând la editura CNI Coresi, fitoterapie cu urzică, coada calului, cimbrişor, cimbrul de cultură, troscotul, porumbarul, turiţa-mare, tecile de fasole uscată, angelica, genţiana, cătina albă etc.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *